„Recalcularea pensiilor se face la termenul stabilit” / Ciolacu îi cere lui Boloș o recomandare pentru scutirea de impozite a pensiilor sub 3.000 lei

25 01. 2024, 15:10

Premierul Marcel Ciolacu a făcut precizări, miercuri, despre procedura de recalcularea a pensiilor și a ținut să despartă vizita Fondului Monetar Internațional în România de acest subiect. 

Aș vrea să fac o precizare, după ce am văzut în ultimele zile tot felul de presupuneri și știri privind vizita FMI și situația pensiilor recalcularea pensiilor se va întâmpla la termenul anunțat, respectiv la 1 septembrie. Nu există nici mai multe tranșe și nu există nici alte variante. Eu am asumat acest lucru și va fi făcut la 1 septembrie.

Șeful Executivului a făcut și un demers oficial, după declarațiile de marți, dela sediul PSD. Ciolacu i-a cerut ministrului de Finanțe să-i prezinte un impact bugetar pentru o eventuală măsură de scutire de impozitare a pensiilor sub 3.000 de lei.

Cer Ministerului de Finanțe ca în zilele următoare să-mi vină cu impactul de mărire a pensiilor între 2000 și 3.000 lei. După cum bine știm, până în 2.000 lei nu se impozitează nicio pensie. Să vedem impactul între 2000 și 3.000 lei ca să mărim această marjă până la 3.000 lei fără impozitare, astfel încât să vedem dacă ne permitem. Și aștept recomandarea ministrului Finanțelor dacă ne permitem după majorarea de 13,8 și recalcularea de la 1 septembrie, dacă ne permitem să avem și această scutire de impozite până în 3.000 lei, a spus premierul, înaintea ședinței de guvern.